Video Fructele româneşti vândute de pe marginea drumului sunt mai mult de import. Ce spun specialiştii. Suntem la începutul sezonului cireşelor şi al căpşunilor, dar fructele româneşti de pe marginea drumului pot fi, de cele mai multe ori, o capcană. Şi asta pentru că mare parte dintre ele provin de fapt din import.
Oamenii,vând pe marginea străzii legume,fructe adică produse vegetale. Sau în unele cazuri mai vând și produse dulci cum ar fi qurtos,langoș,gogoși etc. Sper că te-am ajutat!Peace!
Orezul alb, pâinea albă și pastele sunt cereale procesate care nu mai conțin fibre, ceea ce duce la creșterea rapidă a glicemiei după ce sunt consumate. CITEȘTE ȘI: Recomandarea medicului: Trei plante care protejează ficatul după mese cu grăsimi • Prăjelile
Renumitele cireșe de mai, din Păulești, județul Prahova, s-au copt și au fost scoase la vânzare pe tarabe amplasate pe marginea DN 1B. Fructele, despre care localnicii spun că nu sunt stropite cu nimic, sunt mai puține ca în anii trecuți și costă 15 lei kilogramul, transmite corespondentul Mediafax.
.
ce alimente vând oamenii pe marginea șoselei